Cătălin Botezatu a fost și rămâne o vedetă care spune lucrurilor pe nume chiar și atunci când subiectul este unul… delicat. Nu se ferește să-și mărturisească excese contabilizate de-a lungul timpului, iar acum a vorbit, deschis, despre o partidă de amor. În trei.
Protagoniștii? El, fiul său și o misterioasă tânără. Celebrul designer susține că este printre primele vedete ale showbizului autohton care a preferat menage a trois. Și spune că i s-a părut absolut normal să își inițieze și fiul în astfel de ”taine amoroase”. Trăgând o concluzie, Botezatu a spus că experiența respectivă i s-a părut ”interesantă”.
„Sunt printre primele vedete care au făcut menage a trois. Era normal să îmi iniţiez şi copilul în arta asta. A fost o experienţă interesantă”, a mărturisit Cătălin Botezatu.
Cătălin Botezatu recunoaște că vorbește ”fără perdea” și pune sinceritatea mai presus de toate. Iar în ceea ce privește o relație sentimentală, Bote – în urma vastei experiențe de viață – declară, fără ocolișuri, că ”sexul e cel mai important într-o relație”. Totodată, a lansat și ”săgeți” către femeile care spun că își doresc mai mult suflet și comunicare, în realitate fiind ahtiate după… sex.
„Eu sunt un om sincer, după cum ştiţi. Vorbesc fără perdea, am mai spus că pentru mine sexul e cel mai important într-o relaţie. Bărbaţii să ştiţi că recunosc asta! Femeile însă, unele dintre ele, care fac sex pe unde apucă şi îl introduc cu ambele mâini, spun că pentru dânsele contează cel mai mult sufletul şi comunicarea… Da, da, şi când trece pe lângă ele unul care arată bine, le colcăie hormonii. Altfel, ele, mititelele sunt nişte „coco miţi” finuţe şi delicate. Sincer acum, chiar dacă ai un bărbat bun, cult, atent, care îţi arată lumea, dar nu te f…, te duci la altul”, a declarat Botezatu pentru wowbiz.ro.